Dezvoltarea durabila

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice şi elementele capitalului natural.
Dezvoltarea durabilă urmareşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.
Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun",cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland: "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmareşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".
Conceptul dezvoltarii durabile determina o reevaluare permanenta a legaturilor dintre om si natura si pledeaza pentru solidaritatea intre generatii ca singura optiune viabila pentru dezvoltarea pe termen lung.
Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi cauta in primul rand prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.
Esenta dezvoltarii durabile a societatii umane este data de modul de gestionare, actuala si viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale si informationale, in raport cu obiectivele cresterii economice si asigurarea unei calitati din ce in ce mai bune a vietii si a mediului.
Dezvoltarea economica este realizata nu numai pentru satisfacerea nevoilor materiale de baza, ci si pentru a furniza resursele de imbunatatire a calitatii vietii in directii ca sanatatea, educatia si un mediu bun. Multe forme de dezvoltare economica fac apel la mediu, in sensul ca ele folosesc resursele naturale, energetice, materiale si informationale si genereaza produse poluante si deteriorari ale mediului. Dar, in acelasi timp exista multe cai prin care anumite tipuri de activitate economica pot proteja sau imbunatati mediul inconjurator. Acestea includ masurile de eficientizare a utilizarii resurselor naturale, energiei, materialelor, informatiilor, tehnologii si tehnici imbunatatite de management, o mai buna proiectare si marketing pentru produse, minimizarea deteriorarilor produse mediului ( tehnologii nepoluante, tehnologii mici consumatoare de materiale si energie, tehnologii de valorificare a deseurilor, biotehnologii etc.), practici agricole prietenoase pentru mediu, o mai buna utilizare a pamantului si constructiilor, eficienta imbunatatita a transporturilor etc. Una din provocarile majore ale DD este de a gasi cai de incurajare a activitatilor economice prietenoase pentru mediul inconjurator si de a descuraja activitatile care provoaca deteriorari ale mediului (poluarea aerului, apelor si solului, respectiv subsolului).
In ceea ce priveste resursele naturale si energetice, activitatile se desfasoara pe 2 directii principale : utilizarea rationala a resurselor naturale prin tehnologii de prelucrare economica (reducerea si reciclarea deseurilor), respectiv reducerea consumului si folosirea unor surse neconventionale de energie. In prezent, aceentul se pune pe utilizarea rationala a resurselor naturale si energetice, devenit astfel un imperativ al prezentului. Alaturi de acestea, resursele materiale si informationale completeaza ansamblul resurselor DD.

"Scoala cea mai buna e aceea in care inveti inainte de toate a invata."(Nicolae Iorga,"Cugetari")

"Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de toate a învãţa." (Nicolae Iorga, "Cugetãri").
Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga - „Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de toate a învãţa.”-, în susţinerea căreia aduc următoarele argumente:
Ĩn primul rând, excluzând imperativul de a şti sã scrii şi sã citeşti, trebuie sã te deprinzi sã-i asculţi pe ceilalţi, sã poţi prelua învãţãturi şi sã ai capacitatea sã deosebeşti ce e bine să reţii şi ce nu.
Ĩn al doilea rând, educaţia omului începe odată cu primele clipe de viaţă, iar prima etapă organizată o constituie perioada preşcolară, de aceea a rămas perfect valabil proverbul "cei şapte ani de acasă". Şcoala întregeşte paleta complexă a educaţiei într-un mediu instituţionalizat, unde rigoarea, disciplina şi programul ordonat formează personalităţi sănătoase şi competitive pentru societate.
Pe de altă parte, orice elev trebuie să-şi organizeze timpul de învăţare, altfel se creează o confuzie totală, se pierde controlul asupra noţiunilor şi conceptelor ce trebuie însuşite, riscul fiind acela al unei munci haotice şi de aceea total ineficiente.
În concluzie, foarte important este faptul că mai întâi trebuie să înveţi cum să înveţi, adică să ştii să discerni priorităţile şi interesele în direcţia scopului pe care fiecare om îl are în viaţă.